Ghicitoare.

Are un corp de sahist, de sedentar pasionat care uita sa manance.
Filiform si paros, ca un bat care tine in varf un dovleac.
Corpul batatorit de nopti dormite in scaun, cu capul pe birou.
Plin de fire de par ca un sacou plin de scame.
Un corp de sahist cu o minte de starleta porno.

Pacat ca are si blog si e de succes.Pacat ca stim cine e.
Pacat.

Gena agricola

Ma gandesc la nevoia ancestrala a omului de a face agricultura.Avem codata chestia asta in noi, e un fel de instinct dobandit prin repetare. Probabil ca acum avem o gena agricola in noi - mica, dar e acolo.

Acum o luna, in drum spre NY, in autobuz, 2 koreeni jucau un MMORPG cu tarani , rosii, castraveti si cartofi...Probabil Farmville. Erau fericiti, cu toate ca sunt sigur ca prima oara cand au atins o sapaliga a fost cu sageata de la mouse.

Pentru mine e clar: avem nevoie de agricultura atat de mult, incat suntem dispusi sa ne batatorim mainile chiar si pe tastatura.

Ce e o floare?

M-am intrebat.

Un raspuns tehnic ar fi ca e o multime multicolora de penisi indreptata spre cer . Stamine colorate pline de polen. Penisi privind cerul dintre petale.

Mirosim organe de ne mananca nasul. De-asta sunt unii oameni alergici, mai ales primavara, cand cerul se face mai albastru de-asupra campului plin de flori.

Si da, imi place cuvantul penisi. Ce daca nu exista?!

Sotia-inger si amanta-bucatareasa

Mereu a fost un gurmand. I-a placut o mancare buna,un pahar de vin dupa masa...o siesta linistita si un desert vanilat si cremos...

Avea o nevasta superba si o masina italiana, ar fi putut fi si invers si nimeni nu s-ar fi suparat.

Dar nevasta superba nu stia sa faca de mancare. Mai mult de o omleta cu bucatzele mici de coaja de ou si branza, nu putea. Dar cum sa te superi pe ea cand ii oferea clipele cele mai intense de dragoste pasionala? Cum sa te superi pe o faptura cu fata angelica si sani de starleta? Ce sa-i ceri unei femei printre ale carei picioare poti vedea ochiul de la aragaz?

"Si totusi, stomacul / Si totusi, papila" , cum ar spune Paunescu. Nevoia unei mancari bune era la fel de puternica precum nevoia de frumos. Nevoia de rozmarin delicat il sfasia la fel de mult ca nevoia unei priviri galese. Un zambet nevinovat plin de subinteles sau o friptura zemoasa si frageda la cuptor? Dilema. Razboi launtric. Suferinta.

Intr-un final si-a gasit salvarea. O cheama Maricica si a cunoscut-o intamplator cand a gresit toaleta de la restaurant cu bucataria. A intrat peste ea, ea i-a zambit si i-a poruncit : "Ia de gusta domnule din ciorba asta, daca tot ai navalit asa!".

Maricica gateste dumnezeieste de la inaltimea celor 90 de kile ale ei. Din pricina fundului nu-i vezi aragazul, dar mancarea, ah mancarea, o Dumnezeule nimic nu se compara cu mancarea ei divina!

Acum lipseste cu orele de acasa, sta la amanta lui bucatareasa. Se duce si-i face piata, sta langa ea in bucatarie fascinat de mirosurile ireale, asculta povesti cu marar si patrunjel, ii zambeste tamp cuprins de o pofta salbatica. Gurmandul din el zace extatic, insa barbatul admirator de frumos zace incremenit atunci cand Maricica isi ridica sortul patat cu toate celea...

Ca si in viata, finalul povestii e unul ironic. Intr-o buna zi Maricica s-a dus sa munceasca in Italia. Sotia-inger, ca sa nu-si piarda sotul, a invatat sa gateasca. El, dupa atatea excese, e la dieta.

Am un catel labrador, care e vesnic flamand. Adora bucataria. Adora toate aromele din bucatarie, si cum cade soarele pe le si le incalzeste. Adora mancarea gatita, cu de toate: cu gogosar, cu cimbrisor, cu sos din belsug, cu orice are leustean etc. Am sa I fac intr o buna zi o rochita cu buline si am s-o las a gateasca. Sigur s-ar descurca.. .
Cand ii dai ceva de mancare din mana, harpaneste constructia bio-calorica in mare graba ca nu care cumva sa te razgandesti. Inca ceva important: de vreo 6 luni o tin la dieta pt ca detine o cantitate considerabila de purcel deghizat in caine Labrador-retriver. Acum e mult mai bine, pt ca am dus o si la curs de gazela.
Zilnic ii dau doua trei nume noi. De exemplu azi i-am spus cam asa: “anki-pupanki”; dupa vreo 2 minute, am revenit in forta cu “inchi-pupinchi”; apoi, mai spre amiaza am dres-o cu “ari-penki”. Ea intelege foarte bine pentru ca a fost dresata inca de cand era copil si avea pernitele roz si credea ca lumea o sa fie tot timpul plina de balarii.
Inca un amanunt”: tine cu echipa shastior donetzk (asa zice ea). Asta ca sa intelegeti mai bine cu cine avem de a face…
Intr o zi a venit la mine o prietena si i a adus Donei din munti un carnatz. Un carnatz din urs. Dona l-a infulecat hulpav, dupa care s-a tolanit pe jos. N a trecut multa vreme si s a transformat, prêt de cateva clipe, in somon. Asta ca sa stiti cu cine aveti de a face…