Spectacolul incepe cu tine, beat, zambind prosteste, un zambet care stiu ca nu inseamna nimic. In spatele lui sta doar alcool si starea aia falsa de bine ce ti-o da, caldura aia care pluteste prin tine si te inmoaie. Simt in tine si o senzatie de vina, o senzatie ce nu-ti da pace, vad o incordare in spatele zambetului, vad cum esti gata sa te transformi imediat intr-un vulcan de nervi, sa tipi, sa injuri, cu ochii injectati de furie, iar asta ma inspaimanta.
Sunt si eu parte din acest spectacol, te privesc si iti zambesc, eu alaturi de tine. Mi-ar placea ca toata piesa sa fie doar asa, un zambet, toata. Daca imi sta in puteri, am sa te fac sa devii sentimental, sa te fac sa-mi povestesti din viata ta, hai tata, spune-mi cum era cand erai tu mic, spune-mi, imi place, iar tu sa incepi sa-mi povestesti vrute si nevrute, cateodata zambind, cateodata cu lacrimi in ochi, iar atunci iti mai torni un pahar, pentru ca da, stiu ca e multa multa durere in povestea ta, ca-n povestea oricarui betiv. Vad multa neputinta in tine, o simt tare de tot, stand langa tine, vorbind cu tine, noi doi singuri, in bucatarie, eu consolandu-te, tu neputincios, privind beat spre un trecut atat de glorios, incat pentru tine prezentul nici nu mai conteaza.
Pentru mine insa prezentul e singurul lucru. Stiu ca trebuie sa te tin in starea asta pana cand ai sa te duci la somn, timp in care ma rog din suflet ca mama sa se abtina si sa nu vina sa-ti reproseze iarasi ca ai baut si astfel sa inceapa o cearta interminabila, certurile alea care ma inspaimanta mereu. Prezentul meu pluteste in neputinta ta, imi intra in vene prin toti porii. De mic am invatat ca ratarea este parte din viata, daca nu chiar viata intreaga, cu totul.
Sunt si eu parte din acest spectacol, te privesc si iti zambesc, eu alaturi de tine. Mi-ar placea ca toata piesa sa fie doar asa, un zambet, toata. Daca imi sta in puteri, am sa te fac sa devii sentimental, sa te fac sa-mi povestesti din viata ta, hai tata, spune-mi cum era cand erai tu mic, spune-mi, imi place, iar tu sa incepi sa-mi povestesti vrute si nevrute, cateodata zambind, cateodata cu lacrimi in ochi, iar atunci iti mai torni un pahar, pentru ca da, stiu ca e multa multa durere in povestea ta, ca-n povestea oricarui betiv. Vad multa neputinta in tine, o simt tare de tot, stand langa tine, vorbind cu tine, noi doi singuri, in bucatarie, eu consolandu-te, tu neputincios, privind beat spre un trecut atat de glorios, incat pentru tine prezentul nici nu mai conteaza.
Pentru mine insa prezentul e singurul lucru. Stiu ca trebuie sa te tin in starea asta pana cand ai sa te duci la somn, timp in care ma rog din suflet ca mama sa se abtina si sa nu vina sa-ti reproseze iarasi ca ai baut si astfel sa inceapa o cearta interminabila, certurile alea care ma inspaimanta mereu. Prezentul meu pluteste in neputinta ta, imi intra in vene prin toti porii. De mic am invatat ca ratarea este parte din viata, daca nu chiar viata intreaga, cu totul.
