Gena agricola

Ma gandesc la nevoia ancestrala a omului de a face agricultura.Avem codata chestia asta in noi, e un fel de instinct dobandit prin repetare. Probabil ca acum avem o gena agricola in noi - mica, dar e acolo.

Acum o luna, in drum spre NY, in autobuz, 2 koreeni jucau un MMORPG cu tarani , rosii, castraveti si cartofi...Probabil Farmville. Erau fericiti, cu toate ca sunt sigur ca prima oara cand au atins o sapaliga a fost cu sageata de la mouse.

Pentru mine e clar: avem nevoie de agricultura atat de mult, incat suntem dispusi sa ne batatorim mainile chiar si pe tastatura.

Ce e o floare?

M-am intrebat.

Un raspuns tehnic ar fi ca e o multime multicolora de penisi indreptata spre cer . Stamine colorate pline de polen. Penisi privind cerul dintre petale.

Mirosim organe de ne mananca nasul. De-asta sunt unii oameni alergici, mai ales primavara, cand cerul se face mai albastru de-asupra campului plin de flori.

Si da, imi place cuvantul penisi. Ce daca nu exista?!

Sotia-inger si amanta-bucatareasa

Mereu a fost un gurmand. I-a placut o mancare buna,un pahar de vin dupa masa...o siesta linistita si un desert vanilat si cremos...

Avea o nevasta superba si o masina italiana, ar fi putut fi si invers si nimeni nu s-ar fi suparat.

Dar nevasta superba nu stia sa faca de mancare. Mai mult de o omleta cu bucatzele mici de coaja de ou si branza, nu putea. Dar cum sa te superi pe ea cand ii oferea clipele cele mai intense de dragoste pasionala? Cum sa te superi pe o faptura cu fata angelica si sani de starleta? Ce sa-i ceri unei femei printre ale carei picioare poti vedea ochiul de la aragaz?

"Si totusi, stomacul / Si totusi, papila" , cum ar spune Paunescu. Nevoia unei mancari bune era la fel de puternica precum nevoia de frumos. Nevoia de rozmarin delicat il sfasia la fel de mult ca nevoia unei priviri galese. Un zambet nevinovat plin de subinteles sau o friptura zemoasa si frageda la cuptor? Dilema. Razboi launtric. Suferinta.

Intr-un final si-a gasit salvarea. O cheama Maricica si a cunoscut-o intamplator cand a gresit toaleta de la restaurant cu bucataria. A intrat peste ea, ea i-a zambit si i-a poruncit : "Ia de gusta domnule din ciorba asta, daca tot ai navalit asa!".

Maricica gateste dumnezeieste de la inaltimea celor 90 de kile ale ei. Din pricina fundului nu-i vezi aragazul, dar mancarea, ah mancarea, o Dumnezeule nimic nu se compara cu mancarea ei divina!

Acum lipseste cu orele de acasa, sta la amanta lui bucatareasa. Se duce si-i face piata, sta langa ea in bucatarie fascinat de mirosurile ireale, asculta povesti cu marar si patrunjel, ii zambeste tamp cuprins de o pofta salbatica. Gurmandul din el zace extatic, insa barbatul admirator de frumos zace incremenit atunci cand Maricica isi ridica sortul patat cu toate celea...

Ca si in viata, finalul povestii e unul ironic. Intr-o buna zi Maricica s-a dus sa munceasca in Italia. Sotia-inger, ca sa nu-si piarda sotul, a invatat sa gateasca. El, dupa atatea excese, e la dieta.

Am un catel labrador, care e vesnic flamand. Adora bucataria. Adora toate aromele din bucatarie, si cum cade soarele pe le si le incalzeste. Adora mancarea gatita, cu de toate: cu gogosar, cu cimbrisor, cu sos din belsug, cu orice are leustean etc. Am sa I fac intr o buna zi o rochita cu buline si am s-o las a gateasca. Sigur s-ar descurca.. .
Cand ii dai ceva de mancare din mana, harpaneste constructia bio-calorica in mare graba ca nu care cumva sa te razgandesti. Inca ceva important: de vreo 6 luni o tin la dieta pt ca detine o cantitate considerabila de purcel deghizat in caine Labrador-retriver. Acum e mult mai bine, pt ca am dus o si la curs de gazela.
Zilnic ii dau doua trei nume noi. De exemplu azi i-am spus cam asa: “anki-pupanki”; dupa vreo 2 minute, am revenit in forta cu “inchi-pupinchi”; apoi, mai spre amiaza am dres-o cu “ari-penki”. Ea intelege foarte bine pentru ca a fost dresata inca de cand era copil si avea pernitele roz si credea ca lumea o sa fie tot timpul plina de balarii.
Inca un amanunt”: tine cu echipa shastior donetzk (asa zice ea). Asta ca sa intelegeti mai bine cu cine avem de a face…
Intr o zi a venit la mine o prietena si i a adus Donei din munti un carnatz. Un carnatz din urs. Dona l-a infulecat hulpav, dupa care s-a tolanit pe jos. N a trecut multa vreme si s a transformat, prêt de cateva clipe, in somon. Asta ca sa stiti cu cine aveti de a face…

In comuna Vadul Oii din judetul Valcea s a anuntat vizita incognito a unui distins om de afaceri cunoscut in toata lumea. Emotii mari din partea satenilor ingramaditi in camera de primire de la caminul cultural.

- Dar cine vine? Ce se da? se auzea in multime
- Ce om! Doamne, ce caracter...
- Sa-i dea Dumnezeu sanatate si lui si copiilor lui, spuneau care mai de care batranica printre lacrimi si frangeri de maini.
Nu se stia nimic clar, dar se zvonea ca ar fi vorba de un om din strainatate foarte bogat.
Celebrul anonim a facut o donatie colosala primariei orasului. Pachetele s au descarcat cu ajutorul satenilor in jurul amiezii, dupa ce primarul a tinut o scurta cuvantare hurducata si nebagata de nimeni in seama . In timpul descarcarii marfii, o aversa de ploaie grabi pasul baietilor, si un nor de colb se ridica deasupra multimii dand un aer de operatiune in extrema.

- Dar cum il cheama ca sa stim sa-l pomenim?! striga preotul.
- Este anonym! suiera multimea.
- Oameni buni, am sa va rog sa nu va ingramaditi, sa nu ne facem de ras in fata omului. Macar pana pleaca… glasui primarul fara personalitate.
- Ce inseamna anonym, bunica?
- Adica el nu are nume.
- Si cum il striga?
- Mai taci odata din gura ca te duc acasa! il smuci batrana cu pofta de chelfaneala pe copchil
…

Binefacatorului anonim a donat comunei Vadul Oii un tir de genti marca Luis Vuitton.

Fashion TV.
Buuuun. Pana aici e bine. Glamour, lumini, umbre, dezabieuri, priviri vulpasine/inocente/impenetrabile whatever
Prinzi cate o prezentare la care ramai hipnotizat. Pana nu incepe reclama nici nu respire macar, femeie barbat nu conteaza ce esti, te prabusesti intr o dulce stare de visare in care ai vrea sa ramai pe veci
Victoria Secret (secretul Victoriei): sanii peste standard, curbele mai curajoase, picioarele tind cu usurinta la infinit, iar toate aste, de parca nu ar ajunge doar anatomia, sunt innobilate cu scenario din natura: Femeia Future, Femeia Pupa, Femeia Inger, Femeia Felina in total Femeia Inefabila.
Oh, cate variante raman deschise… Imi vine in minte un cuvint. Un cuvint nu tocmai potrivit, dar, cum am spus, inefabilul e rege si accepta orice provocare. Deci, probabilistic la un moment dat o sa vedem si Femeia Tartitza. Dulcineele isi vor plimbe tartitzele fabricate précis din materiale scumpe, taftale, brocarduri, matasuri colorate mii, ancorate cu ace, bolduri, parfumate, aurite. Decor flamboaiant, blitzuri, cocktail, aplauze, sampanii si fericiri secrete in culise. Mega prezentare! Femeia Tartitza a fost lansata.
Fiecare ramane marcat. Fericirea mondena e sticky

despre hipism

el era un jocheu mai special. nu purta echipamentul ala de hitlerist pitic cu cascheta de-aia primita in dar de la bunica. costumul jocheilor nu protejeaza, ci inveseleste audienta. iar el nu vrea sa inveseleasca pe nimeni. el e altfel, iar audienta lui nu e decrepita si snoaba. e vie si sincera.

si nu era nici mic de statura si slab si plin de politeturi inutile. acum voi saluta calul, dup-aia salut publicul, salut obstacolul, ii salut si pe ceilalti cai, salut tot ce prind pe hipodrom...nu. el nu era atat politicos. nu saluta decat cunoscutii.

calul de sub el tresalta spasmodic la fiecare gand. obstacolul sta pitit in coltul camerei, iar calul e verde.

oda tie, jocheu claustrofob, calarind pe fantasme!

Posing Ltd.

Buna ziua,

Intr-o lume tot mai atenta la aparente e nevoie de noi. O groaza de companii au nevoie de postere motivationale. Noi asta va oferim : sansa ca angajatul sa vada figuri preocupate pe pereti. Avem cateva zeci de fotomodele, atent selectionate, care pozeaza grozav in oameni ocupati, in oameni concentrati, in oameni de succes.

De exemplu, Vasile e cel mai cautat model al nostru. Reuseste ca nimeni altul sa para ganditor. A aparut in o groaza de reviste de HR, figura lui preocupata e folosita in prezentari de cel mai inalt nivel. Are acea sticlire in ochi care in acceptiunea populara inseamna inteligenta.

(Acum, fie vorba intre noi, Vasile e un tip mediocru...si ce sa zic, majoritatea modelelor noastre sunt persoane mediocre...Dar pozeaza extrem de bine si pana la urma asta e tot ce conteaza!)

Tin minte ca un client mi-a cerut un poster in care sa apara doi ganditori si un ocupat. I-am spus ca genul asta de poster nu e motivational, ca mai bine pune 2 ocupati si un ganditor, dar nu m-a ascultat...Acum in firma lui nimeni nu mai munceste, toti gandesc...E disperat. Asa ca l-am trimis pe Vasile si i-am zis: "Vasile, prefa-te ocupat!". Intr-o saptamana Vasile a schimbat total lucrurile. E bun.

Firma noastra ofera consultanta si training-uri. Multi project-manageri sunt trainuiti intensiv de oamenii nostri ca sa invete sa para preocupati , motivati si, de ce nu, inteligenti. Nu e o treaba simpla sa pozezi la sedinte in cel care stie multe lucruri , cum nu e usor sa pozezi in birou ca fiind foarte ocupat. Noi va invatam toate acestea si va oferim certificari recunoscute de industrie. "Associate Professional Poser" , "Certified Professional Poser" , "Posing succes" sunt doar cateva din diplomele noastre.


Si pentru ca e vara avem si o promotie! La fiecare curs si 10 postere cumparate il primiti pe Vasile pentru o saptamana.


With Kind regards

Ionescu Popescu
Owner & Ceo - Professional Posers Ltd

ling timp, s-a incalzit si incepe sa se topeasca usor-usor, asa ca eu il ling.
imi raman bucatele de timp uscat la colturile gurii si e enervant.

ma sterg, se duce, sunt fericit, sunt curat, nu mai am pete, nici amintiri, nimic.

doar ling timpul asa...din toata limba materna.

zgariat in creier
cristale rosii in spatele ochilor
verde in vene
galben in urechi

pentru mine zambetul e uscat
sunt plin de praf pe dinauntru
zborul e rupt
si ma tarai lin si incet
uitat intr-o liniste viscerala
lichida si dulce

mintea mi-e incolacita de primavara.iertare.

se facea ca eram in vie cu tata, mergeam cu masina la focşani. nu stiu de ce am ales drumul prin vii, in dreapta se vedea Magura Vrancei in stanga şesul.

mergeam incet. din fata a aparut un ren, o femeie-ren. am recunoscut-o (era o veche cunostinta) si am invitat-o in masina. cand a intrat in masina s-a transformat in om. ciudat, pentru ca afara era ren. am intrebat-o unde merge. mi-a zis ca la Focşani. stateam amandoi in spate, tata conducea, iar in dreapta era Magura Vrancei.

dupa cateva sute de metri a mai aparut un ren. l-am recunoscut in persoana lui pe prietenul ei. el chiar era un ren ren. avea coarne, copite, urechi clapauge, nas negru zemos. l-am invitat in masina, insa nu a incaput din pricina coarnelor. spre deosebire de ea, el nu s-a transformat in om. nici macar nu putea vorbi. era un ren ren. mi s-a parut ciudat.

am continuat drumul, tata conducea, eu si cu rena eram pe bancheta din spate, in dreapta se vedea Magura Vrancei, Focşaniul aparea cetos in zare si simteam o senzatie acuta de fericire.

apoi m-am trezit. un vis ciudat din care nu-mi amintesc culoarea viei, dar imi amintesc cat de frumosi sunt renii!

prima oara i-a reusit cand era in ciresul din curte, la tara la bunici. a fost surprins asa ca a mai incercat. nimic. toata ziua s-a scremut sa-i iasa din nou. nimic.

a doua oara i s-a intamplat cand juca lapte-gros. era dedesubt si cel mai mare din clasa a sarit chiar pe spatele lui. atunci s-a auzit un şuierat scurt iar colegul din spate l-a inghiontit. s-a rusinat.

a treia oara a fost cand se uita la televizor la o emisiune comica si ca in povesti, a treia oara a fost si momentul descatusarii: a reusit sa controleze acest mecanism incredibil, a reusit sa-si controleze fluieratul din buric.

din cate se stie, era singurul om care fluiera din buric. de fapt, nu fluiera, ci reusea sa cante melodii intregi.

gloria a urmat de la sine: mai intai a fost un reporter de la un tabloid care era in cautarea senzationalului, articolul a trezit interesul lumii asupra acestui miracol, apoi au fost interviurile la radio si televiziune, mari impresari i-au propus sa lanseze un album si sa inceapa un turneu mondial.

sala era arhiplina. domnii la frac stateau seriosi agatati de papioane, iar doamnele erau ascunse in spatele pudrei. totul era incremenit ca intr-un insectar.

canta flautul fermecat prin gaura impecabila din camasa de matase neagra. microfonul statea pufos in dreptul buricului. avea un zambet intelept pe fata, stia ca el e singurul care stie. sunetul buricului era cand grav, cand strengar, doar zambetul ramanea de neclintit. era supranumit noul Pan, Gheorghe Zamfir a fost aruncat la gunoi ca o carpa folosita....

insa finalul povestii e unul trist: buricul s-a sinucis, n-a suportat gloria, a inceput sa se drogheze din ce in ce mai mult, a devenit depresiv, ce sa mai: scenarul clasic. ziarele au titrat pe prima pagina: "Un mare buric s-a stins din viata".

se spune ca lumea nu a mai fost la fel dupa.

mereu am vrut sa stiu ce se intampla dupa sfarsitul povestilor. am aflat ca personajele vor trai fericite pana la adanci batraneti, ori acest lucru in sine este nemaipomenit! e chintesenta: a trai fericit pana la adanci batraneti e mai spectaculos decat povestea in sine.

pentru ca povestea la un moment dat am trait-o cu totii, in adolescenta, in copilarie, candva s-a intamplat... dar dupa, dupa ce e?

mi-e creierul uns cu ulei, cupidon a innebunit si s-a sinucis cu arcul, de sub pamant imi zambesc stramosii, iar eu stau si ma uit de sus la ei si nu inteleg farmecul discret al vietii.

daca intrati pe site-ul nostru puteti elimina celulita de pe coapse sau chiar puteti scapa de burta!

ce trebuie sa faci? trebuie sa intri cat mai des pe site-ul nostru, dimineata inainte de micul dejun, seara dupa cina, poti intra de la birou sau de acasa, rezultatele vor fi aceleasi : vei pierde kilogramele nedorite!!!

el era singurul care astepta culoarea verde a semaforului pentru a traversa. ceilalti se buluceau oricand, slalomau printre masini si claxoane, doar el astepta politicos pana cand vedea verdele izbavitor.

intr-o zi semaforul s-a stricat. el a vrut sa treaca strada sa-si ia o paine, dar verdele se transformase in galben intermitent. n-a putut sa accepte compromisul, asa ca s-a asezat linistit pe bordura de la baza stalpului, suferind de foame in tacere si chiar si de tacere in foame.

au trecut cateva ore pana cand s-a rezolvat problema. atunci el s-a ridicat si a trecut strada. oamenii din preajma l-au aplaudat cu lacrimi in ochi. zebra a nechezat usor unindu-si ultimele 2 dungi in semn de respect. stomacul a scârţâit gandindu-se ca fericirea poate depinde si de un semafor si nu doar de o paine.

"sunt verde, deci exist" si-a zis si semaforul stralucind mai abitir ca oricand.

mi-e gura pana la urechi. urechile tale.
iti soptesc doua vorbe. intelegi un gand.
zambesti dezgolindu-ti dintii.
sticlesti un ochi iar sub sprânceana sunt eu.
vad doi umeri dezgoliti si infrigurati. iti daruiesc trandafirul de pe eticheta.
si aproape ca intelegi.

e timpul anotimpului. e vremea cand zilele sunt afara, iar noptile inauntru.

curul il privea prin monitor iar el era fericit. curul scria cuvinte negre pe albul imaculat al virtualului, vorbe zemoase exagerate prin emoticoane, nimicuri sexi. curul bombat probabil ca discuta si cu altii pentru ca rade cand el nu scrie nimic. de ce rade ?

pixelii emana feromoni, iar el sta tintuit de scaun cu degetele incleiate pe tastatura cleioasa. zambetele tresar spasmodic, curul tresare sacadat, un frame la cateva secunde, reteaua nu suporta atatea si atatea cururi, atatea si atatea vorbe zemoase, bitii sunt incleiati si ei.

satisfacut, ii da un buzz. curul tresare. dragostea s-a consumat.

sign out.

si ca de obicei alergi in fata oglinzii cu visul rupt in minte, te tarasti cu bucati de vis la coltul ochilor...

dimineata, umbra se spala pe ochi si devine iarasi un nume de buletin. fiecare casa repeta modelul. nu exista exceptii.

venim din paduri magice, coboram pe rauri de munte, alaturi de mine e o pasare phoenix. as putea sa-ti spun numele regatului, as putea sa-ti spun ceva ce stii. retrage-te in umbra din care ai venit.

maine dimineata ma voi trezi din nou in orasul in care m-am nascut prin cnp.