muzica buna razbate din cabina catre pasageri. lumea sta pe scaune linistita, se mai aude un claxon, o punga fâşâind, o tuse neproductiva de tabagist.

autobuzul se strecoara prin zgomotul orasului ca un sforait prin linistea noptii.

o muzica superba razbate din cabina. lumea o asculta cu ochii intredeschisi, poate din pricina soarelui diminetii, poate din pricina amintirilor. acest sofer are gusturi, e un sofer meloman. multi colegi de breasla au ales sa fie vitezomani sau mârlani, el a ales muzica.

autobuzul e plin, nimeni nu mai vrea sa coboare in zgomotul de afara, s-au pitit aici ca la pieptul mamei, stau asa, claie peste gramada, si sunt fericiti. soferul a uitat si el traseul, merge prin bucurestiul asta imprimavarit, asa, de nebun, fericit peste masura, uitand de statii si de semafoare. o umbra insa ii aparu pe fata. "daca benzina nu e, nimic nu e" , isi zise el si o coti spre un peco sa-si faca plinul.

lumea moţăia in continuare, iar muzica parea ca nu se mai termina.