Vama vechi - episodul 1

Marea la Vama e vicleana. Are multe, multe fete, ca un diamant.
Intr-una din seri, dup ace am baut palinca la nea Gigi (undeva mai pe la dosuri unde preturile sunt simbolice) ne-am dus sa vedem marea. Era crepusculul de ora zece, cerul si marea facusera un armistitiu misterios si au devenit vreme de citeva clipe frati de culoare. Cerul si pamintul laolalta sunt un cuplu perfect. Daca nu esti atent te cheama la sarbatoarea din adincuri. Am adulmecat in aer mirosul mortii. Pia a intrat in mare, eu in alerta o tineam legata cu funia prieteniei dincolo de cuvinte. S-a departat de mine si au insfacat-o. “Hai vino... vino si dezmiarda-te in pace si liniste", o mingiiau vocile… Am vazut-o cum pluteste in lava primordiala, apoi cum parea ca se cufunda. Dramul meu de ratiune clocotea de neputinta. Am urlat in nestire, sa se intoarca, si apoi am urlat sa ma ieie si pe mine! Era prea bine, prea liniste si prea perfect. Vroiam si eu la sarbatoare! Dari mi era ingrozitor de frica. Pia s-a intors si mi-a zis ca nu s-ar mai fi intors daca nu o strigam. “Ticaloasa!”, a alinta-o Pia cu voca blinda. Apoi din orizont a aparut o negura in chip de vamesh care a spulberat intr-o clipita pactul nefiresc dintre cei doi.
Ne-am intors spre luminitele familiare de pe plaja, spre corturile pline de bocanci si sughituri, La Mitocanu’ era o vijelie de risete, brate larg deschise, dansau care mai de care mai oblic. Am trecut dirdiind pe linga focul distractie si ne-am incalzit si noi oleaca. Era mult mai bine.